| Ordonanta de urgenta nr. 109 din 14.07.2005 |
|
|
Pagina 1 din 10 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 655 din 22/07/2005. Intrare in vigoare: 22/07/2005, privind transporturile rutiere Această reglementare are un caracter urgent, având în vedere respectarea termenului de aderare a României la structurile Uniunii Europene, asigurarea condiţiilor egale de desfăşurare a activităţii operatorilor de transport rutier români şi străini pe teritoriul României, precum şi sancţionarea nediscriminatorie în mod eficient a celor care nu respectă condiţiile referitoare la accesul la activitatea de transport rutier, aşa cum sunt acestea prevăzute de reglementările europene.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. CAPITOLUL I Dispoziţii generale Art. 1. - (1) Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă constituie cadrul general pentru organizarea, efectuarea şi asigurarea desfăşurării fluente a transporturilor rutiere de mărfuri şi de persoane pe teritoriul României, în condiţii de siguranţă şi calitate, cu respectarea principiilor liberei concurenţe şi a măsurilor de protecţie a mediului înconjurător, a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice şi pentru satisfacerea necesităţilor economiei naţionale şi nevoilor de apărare a ţării. (2) Activităţile de transport rutier, precum şi activităţile conexe acestora se desfăşoară astfel încât să fie respectate reglementările în vigoare privind condiţiile de lucru, de exploatare a vehiculelor rutiere şi de utilizare a infrastructurii rutiere, precum şi condiţiile privind siguranţa circulaţiei. (3) În toate raporturile generate de activitatea de transport rutier şi de activităţile conexe acesteia, protecţia vieţii umane şi a mediului este prioritară. Art. 2. - Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a) vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri, a căror masă totală maximă autorizată, inclusiv remorca sau semiremorca, nu depăşeşte 3,5 tone; b) autovehicule rutiere destinate transportului de persoane, care, prin construcţie şi echipare, sunt destinate să transporte maximum 9 persoane, inclusiv conducătorul auto; c) vehicule rutiere aparţinând sau aflate sub controlul instituţiilor din sistemul naţional de apărare; d) vehicule rutiere speciale utilizate pentru servicii de apă, canalizare, pentru servicii de gaze naturale şi electricitate, pentru servicii telefonice şi telegrafice, pentru transmisiuni de radio şi televiziune; e) vehicule rutiere utilizate în acţiuni de salvare sau în situaţii de urgenţă; f) vehicule rutiere speciale destinate serviciilor medicale; g) vehicule rutiere care transportă echipamente pentru circuri sau parcuri de distracţie; h) vehicule rutiere speciale pentru depanarea auto; i) vehicule rutiere supuse testelor rutiere în vederea perfecţionării tehnice; j) vehicule rutiere speciale utilizate pentru servicii funerare; k) tractoare utilizate exclusiv pentru lucrări agricole şi forestiere; l) vehicule istorice. Art. 3. - (1) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: 1. activitate conexă transportului rutier - activitate care se desfăşoară în legătură cu transportul rutier; 2. autoturism - autovehicul cu cel puţin 4 roţi şi o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, conceput şi construit pentru transportul de persoane, care are cel mult 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto; 3. autobuz - autovehicul cu cel puţin 4 roţi şi o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, conceput şi construit pentru transportul de persoane pe scaune şi în picioare şi care are mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto; 4. autocar - autobuz destinat şi echipat numai pentru transportul de persoane aşezate pe scaune, pe distanţe mari, amenajat pentru a asigura confortul persoanelor transportate, neavând posibilitatea transportului de persoane în picioare; 5. autorizaţie de transport internaţional - document care dă dreptul unui operator de transport rutier să efectueze în anumite condiţii unul sau mai multe transporturi pe teritoriul unui stat (tranzit sau destinaţie), pe perioada sa de valabilitate; 6. autogară - spaţiu special amenajat şi dotat pentru a permite staţionarea autovehiculelor la peroane, urcarea sau coborârea persoanelor transportate prin servicii regulate de transport rutier public, precum şi pentru a oferi condiţii/servicii pentru persoanele aflate în incintă; 7. cap de traseu - punct de plecare sau punct de destinaţie, aferent unui traseu, utilizat pentru urcarea/coborârea persoanelor transportate prin servicii regulate de transport rutier public; 8. cabotaj - operaţiune de transport rutier efectuată de către un operator de transport rutier străin între cel puţin două puncte de încărcare/descărcare aflate pe teritoriul României; deplasarea fără încărcătură a unui vehicul rutier între două operaţiuni consecutive de transport internaţional nu este considerată cabotaj; 9. certificat de transport în cont propriu - document prin care se atestă că întreprinderea îndeplineşte condiţia de competenţă profesională, aceasta având dreptul să efectueze numai transport rutier în cont propriu; 10. copia conformă a certificatului de transport în cont propriu - documentul eliberat de autoritatea competentă pentru fiecare dintre vehiculele rutiere deţinute de întreprindere şi utilizate la operaţiuni de transport rutier în cont propriu; 11. copia conformă a licenţei de transport - documentul eliberat de autoritatea competentă pentru fiecare dintre vehiculele rutiere deţinute de operatorul de transport rutier şi utilizate la operaţiuni de transport rutier; 12. document de transport - document care se află la bordul vehiculului rutier pe toată durata derulării transportului, acesta având înscrise date privind expeditorul, întreprinderea care efectuează transportul, beneficiarul transportului, mărfurile sau persoanele transportate, după caz, şi care trebuie să facă posibilă stabilirea categoriei şi a tipului de transport rutier efectuat; 13. inspecţie tehnică periodică - operaţiune de control periodic al vehiculelor aflate în exploatare, care priveşte în principal sistemele şi componentele acestora, ce contribuie la siguranţa circulaţiei, protecţia mediului şi încadrarea în categoria de folosinţă; 14. intermediere în transporturile rutiere - activitatea unei întreprinderi care constă în preluarea de la beneficiari a comenzilor de transport rutier în trafic naţional şi/sau internaţional, acestea urmând a fi executate de intermediar, în numele său, prin intermediul unui operator de transport rutier; 15. întreprindere - operator economic, persoană fizică sau persoană juridică, cu ori fără scop patrimonial, orice asociaţie sau grup de persoane fără personalitate juridică, cu ori fără scop patrimonial, sau orice organism oficial care are personalitate juridică ori care depinde de o autoritate care are această personalitate; 16. licenţă pentru activităţi conexe transportului rutier - document care dă dreptul unei întreprinderi să desfăşoare activităţi conexe transportului rutier; 17. licenţă de transport - document prin care se atestă că operatorul de transport rutier îndeplineşte condiţiile de onorabilitate, capacitate financiară şi competenţă profesională, acesta având dreptul să efectueze transport rutier public numai cu respectarea reglementărilor naţionale şi internaţionale din domeniul transporturilor rutiere; 18. licenţă de traseu - document care dă dreptul operatorului de transport rutier să efectueze transport rutier public de persoane prin servicii regulate sau servicii regulate speciale în trafic naţional pe un anumit traseu, conform graficului de circulaţie conţinut în caietul de sarcini al acesteia; 19. masă totală maximă autorizată - masa totală maximă a unui vehicul rutier, în funcţie de construcţia şi de performanţele sale, care este declarată de constructorul acestuia; 20. microbuz - autobuz care are o capacitate de transport de cel mult 22 de persoane, în afara locului conducătorului auto; 21. omologare - procedura administrativă prin care autoritatea competentă certifică, conform legislaţiei în vigoare, că un tip de vehicul, un sistem sau o componentă ori o entitate tehnică independentă satisface cerinţele tehnice prevăzute de reglementările în vigoare; 22. operator de transport rutier - orice întreprindere care efectuează transport rutier, contra plată, cu autovehicule rutiere deţinute în proprietate sau cu orice alt titlu şi care în prealabil a obţinut licenţa de transport; 23. operator de transport rutier de mărfuri - operatorul de transport rutier care efectuează transport rutier de mărfuri; 24. operator de transport rutier de persoane - operatorul de transport rutier care efectuează transport rutier de persoane pentru public sau pentru anumite categorii de utilizatori, plătit de către persoana/persoanele transportată/transportate sau de către organizatorul transportului, cu ajutorul autovehiculelor destinate acestui scop, adecvate să transporte mai mult de 9 persoane, inclusiv conducătorul auto, în virtutea dotărilor şi a tipului lor constructiv; 25. operator de transport rutier român - operator de transport rutier cu sediul sau domiciliul în România; 26. operator de transport rutier străin - operator de transport rutier cu sediul sau domiciliul în străinătate, autorizat să efectueze transporturi rutiere internaţionale; 27. operator pentru activităţi conexe transportului rutier - orice întreprindere care desfăşoară activităţi conexe transportului rutier şi care a obţinut în prealabil licenţa pentru activităţi conexe transportului rutier; 28. program de transport - program întocmit de către autoritatea competentă, prin care se stabilesc traseele pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate, graficele de circulaţie, capetele de traseu şi staţiile de oprire în tranzit, capacitatea şi numărul de autovehicule necesare; 29. serviciu regulat de transport de persoane - serviciu de transport rutier public de persoane care asigură transportul persoanelor, pe bază de legitimaţii de călătorie individuale, potrivit graficelor de circulaţie, pe trasee specificate, în care urcarea/coborârea persoanelor transportate în/din autovehicul se face în puncte de oprire dinainte stabilite; serviciul regulat de transport de persoane presupune obligaţia respectării graficelor de circulaţie, acesta fiind accesibil oricărei persoane, putând fi condiţionat cel mult de o rezervare prealabilă; 30. serviciu regulat special de transport de persoane - serviciu de transport public de persoane efectuat la solicitarea unui beneficiar, prin care se asigură doar transportul anumitor categorii determinate de persoane între localităţi, în măsura în care acest serviciu se desfăşoară în condiţiile prevăzute la pct. 29. Serviciul regulat special de transport de persoane include: a) transportul muncitorilor între domiciliu şi locul de muncă; b) transportul elevilor şi al studenţilor spre şi dinspre instituţiile de învăţământ; c) transportul militarilor şi al familiilor acestora între domiciliu şi unitatea militară; 31. staţie - punct de pe traseul unui serviciu regulat de persoane, amenajat şi semnalizat corespunzător, în care opresc autovehiculele pentru urcarea şi coborârea persoanelor transportate; 32. serviciu ocazional de transport de persoane - serviciu distinct faţă de serviciul regulat sau serviciul regulat special de transport de persoane, caracterizat în principal prin faptul că asigură transportul grupurilor de persoane formate la iniţiativa clientului sau a operatorului de transport rutier; 33. traseu - parcurs care asigură legătura între mai multe localităţi, cuprinse între două capete, pe care se efectuează transport rutier public de persoane prin servicii regulate; 34. transport rutier - orice operaţiune de transport care se realizează cu vehicule rutiere pentru deplasarea mărfurilor sau a persoanelor, chiar dacă vehiculul rutier este, pe o anumită porţiune a drumului, transportat la rândul său pe/de un alt mijloc de transport; 35. transport rutier agabaritic - transport rutier cu mase şi/sau dimensiuni depăşite; 36. transport rutier în trafic naţional - operaţiune de transport rutier care se efectuează între două localităţi situate pe teritoriul României, fără a depăşi teritoriul statului; 37. transport rutier în trafic internaţional - operaţiune de transport rutier care se efectuează între localitatea de plecare şi localitatea de destinaţie, situate pe teritoriul a două state diferite, cu sau fără tranzitarea unuia ori mai multor state; 38. transport rutier în zona de mic trafic de frontieră - operaţiune de transport rutier care implică deplasarea unui vehicul rutier de pe teritoriul unui stat pe teritoriul statului învecinat, pe o distanţă de cel mult 30 km faţă de frontieră, dacă acordurile bilaterale încheiate între statele respective nu prevăd altfel; 39. transport rutier judeţean - operaţiune de transport rutier care se efectuează între două localităţi situate pe teritoriul aceluiaşi judeţ; 40. transport rutier interjudeţean - operaţiune de transport rutier care se efectuează între localitatea de plecare şi localitatea de destinaţie, situate pe teritoriul a două judeţe diferite, cu sau fără tranzitarea unuia ori mai multor judeţe; în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, transportul rutier între municipiul Bucureşti şi alte judeţe este considerat transport rutier interjudeţean; 41. transport rutier specializat - operaţiune de transport rutier efectuată cu vehicule rutiere prevăzute cu amenajări speciale; 42. vehicul rutier - sistem mecanic destinat circulaţiei pe drumurile publice, cu sau fără mijloace de autopropulsare şi care se utilizează în mod normal pentru transportul de persoane şi/sau de mărfuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări. În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, sunt considerate vehicule rutiere autovehiculele, remorcile, semiremorcile şi tractoarele, definite astfel: a) autovehicul - orice vehicul rutier care se deplasează prin propulsie proprie, cu excepţia vehiculelor care circulă pe şine şi a autovehiculelor cu 2 sau 3 roţi; b) remorcă - vehicul rutier fără motor, conceput şi construit pentru a fi tractat de un autovehicul; c) semiremorcă - vehicul rutier tractat, conceput pentru a fi cuplat la un tractor sau la o axă de tractare, astfel încât asupra tractorului sau axei de tractare se exercită o forţă verticală semnificativă; d) tractor - vehicul rutier care, prin concepţie şi construcţie, este destinat exclusiv sau în principal tractării de remorci/semiremorci. (2) De asemenea, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, ansamblul format din autovehicul şi remorcă/semiremorcă şi ansamblul format din tractor şi remorcă/semiremorcă sunt considerate vehicule rutiere. |
||||||||||||
| < Precedent | Urmator > |
|---|




