| LEGE nr. 49 din 8 martie 2006 |
|
|
Pagina 14 din 14 115.Articolul 105 va avea următorul cuprins: "Art. 105 (1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la serviciul poliţiei rutiere în a cărui rază de competenţă a fost constatată fapta. (2) Plângerea suspendă executarea amenzilor şi a sancţiunilor contravenţionale complementare de la data înregistrării acesteia până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. (3) Când dovada înlocuitoare a permisului de conducere a fost eliberată fără drept de circulaţie, la data depunerii plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, şeful poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta menţionează pe dovadă că titularul permisului are drept de circulaţie pentru o perioadă de 30 de zile. (4) Prelungirea dreptului de circulaţie se face de către şeful poliţiei rutiere a judeţului sau a municipiului Bucureşti ori înlocuitorul acestuia sau de către şeful poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române ori adjunctul acestuia, pe a cărei rază de competenţă a fost săvârşită contravenţia, din 30 în 30 de zile, în baza unui certificat eliberat de instanţa de judecată care confirmă că dosarul este în curs de soluţionare, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. (5) Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit în termen instanţei de judecată pe raza căreia a fost săvârşită fapta." 116.După articolul 105 se introduc două noi articole, articolele 1051 şi 1052, cu următorul cuprins: "Art. 1051 În cazul în care fapta unui conducător de autovehicul sau tramvai a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei va cita unitatea de poliţie din care face parte agentul constatator, părţile implicate în eveniment şi societatea de asigurare. Art. 1052 (1) Procesul-verbal neatacat în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia ori, după caz, a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a respins plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate. (2) Procesele-verbale ale cetăţenilor străini sau ale cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, devenite titlu executoriu, se comunică de către poliţia rutieră pe raza căreia s-a produs fapta, pentru executare, poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. (3) Poliţia rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române comunică în scris Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, în cel mult 6 luni de la primirea titlului executoriu, numele şi prenumele contravenientului, numărul paşaportului şi al procesului-verbal de constatare a contravenţiei, precum şi suma datorată, pentru a fi luate în evidenţă şi a fi condiţionată intrarea pe teritoriul României a contravenientului." 117.Articolul 106 va avea următorul cuprins: "Art. 106 (1) În cazul în care instanţa învestită cu soluţionarea cauzei a respins plângerea contravenientului împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, sancţiunea contravenţională, inclusiv cea complementară, îşi produce efectele după data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi expirarea valabilităţii dovezii înlocuitoare a permisului de conducere. (2) Executarea sancţiunii contravenţionale complementare se prescrie în acelaşi termen în care se prescrie sancţiunea contravenţională principală." 118.Articolul 107 va avea următorul cuprins: "Art. 107 Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului are următoarele atribuţii: a) ia măsuri pentru menţinerea permanentă în stare tehnică bună a drumurilor pe care le administrează; b) ia măsuri pentru instalarea, aplicarea şi întreţinerea mijloacelor de semnalizare rutieră, precum şi a echipamentelor destinate siguranţei circulaţiei pe drumurile din administrarea sa, cu respectarea standardelor în vigoare; c) autorizează efectuarea lucrărilor în zonele de siguranţă şi protecţie a drumurilor din administrarea sa, verifică modul de executare şi respectarea termenelor stabilite; d) stabileşte condiţiile tehnice şi metodologia de omologare şi certificare a echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor de exploatare pentru vehicule; e) autorizează înfiinţarea şi funcţionarea staţiilor de inspecţie tehnică periodică, supraveghează şi controlează activitatea acestora şi atestă personalul care efectuează inspecţia tehnică periodică; f) stabileşte norme metodologice şi organizează pregătirea, examinarea şi atestarea profesională a instructorilor şi profesorilor de legislaţie în domeniul pregătirii candidaţilor pentru obţinerea permisului de conducere, în condiţiile legii; g) stabileşte condiţiile tehnice şi metodologice de omologare pentru circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor, de inspecţie tehnică periodică, de certificare a autenticităţii, de identificare, precum şi de verificare tehnică în trafic a vehiculelor; h) autorizează înfiinţarea şi funcţionarea şcolilor pentru pregătirea conducătorilor de autovehicule şi tramvaie; i) stabileşte norme obligatorii privind organizarea şi desfăşurarea transporturilor rutiere şi controlează respectarea acestora; j) elaborează reglementări specifice în domeniul transporturilor rutiere; k) omologhează vehicule pentru circulaţie; l) certifică şi/sau omologhează echipamentele, piesele de schimb şi materialele de exploatare pentru vehiculele fabricate în ţară sau importate; m) autorizează agenţii economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglări, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor, precum şi de dezmembrare a acestora; n) asigură efectuarea certificării autenticităţii sau a identificării vehiculelor rutiere, în vederea înmatriculării acestora; o) asigură eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere; p) stabileşte normele metodologice şi organizează pregătirea şi examinarea conducătorilor auto, în vederea obţinerii certificatelor de atestare profesională." 119.Articolul 108 va avea următorul cuprins: "Art. 108 Ministerul Apărării Naţionale are următoarele atribuţii: a) îndrumă, supraveghează şi controlează circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor aparţinând acestui minister şi controlează respectarea de către conducătorii de vehicule din subordine a regulilor de circulaţie; b) cooperează cu poliţia rutieră pentru realizarea acţiunilor de însoţire a coloanelor oficiale militare, precum şi a vehiculelor din parcul propriu; c) înregistrează vehiculele din parcul propriu şi ţine evidenţa acestora; d) pregăteşte personalul din subordine pentru conducerea vehiculelor ministerului şi autorizează personalul didactic din şcolile de pregătire a conducătorilor auto din sistemul propriu, în vederea obţinerii permisului de conducere; e) organizează şi execută inspecţia tehnică periodică a vehiculelor din unităţile aflate în subordinea sa; f) elaborează, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, norme privind condiţiile în care pot circula pe drumul public vehiculele speciale de luptă din parcul propriu; g) elaborează, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, norme privind controlul circulaţiei autovehiculelor aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi însoţirea coloanelor militare." 120.La articolul 109, literele b) şi c) vor avea următorul cuprins: "b) asigură, în unităţile de învăţământ specializate, pregătirea cursanţilor în vederea obţinerii permisului de conducere; c) îndrumă, coordonează şi controlează, prin inspectoratele şcolare, activitatea de educaţie rutieră în unităţile de învăţământ, inclusiv de pregătire şi de perfecţionare a cadrelor didactice desemnate să execute astfel de activităţi;" 121.Articolul 110 va avea următorul cuprins: "Art. 110 Ministerul Sănătăţii are următoarele atribuţii: a) elaborează norme referitoare la examinarea medicală a candidaţilor la examenul pentru obţinerea permisului de conducere şi a conducătorilor de vehicule; b) stabileşte măsurile ce trebuie luate de unităţile sanitare, în scopul prevenirii accidentelor de circulaţie generate de cauze medicale; c) elaborează norme privind examinarea medicală şi psihologică, recoltarea şi analiza probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, consumului de produse sau substanţe stupefiante ori de medicamente cu efecte similare de natură să influenţeze comportamentul conducătorilor de vehicule; d) stabileşte semnul distinctiv ce se aplică pe ambalajul medicamentelor contraindicate conducerii vehiculelor; e) stabileşte şi certifică conţinutul truselor medicale de prim ajutor." 122.Articolul 111 va avea următorul cuprins: "Art. 111 Comisia de Supraveghere a Asigurărilor împreună cu poliţia rutieră întocmesc programe de prevenţie rutieră şi îndrumă, coordonează şi controlează modul de aplicare a acestora. Fondurile necesare desfăşurării acestor programe se asigură de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor împreună cu societăţile de asigurare autorizate." 123.Articolul 113 va avea următorul cuprins: "Art. 113 (1) Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii: a) iau măsuri pentru menţinerea permanentă în stare tehnică bună a drumurilor pe care le administrează, precum şi pentru iluminarea corespunzătoare a acestora, conform legii; b) iau măsuri pentru instalarea, aplicarea şi întreţinerea mijloacelor de semnalizare rutieră şi a echipamentelor destinate siguranţei circulaţiei, conform standardelor în vigoare, ţinând evidenţa acestora; c) întocmesc şi actualizează planurile de organizare a circulaţiei pentru localităţile urbane şi iau măsuri pentru realizarea lucrărilor ce se impun în vederea asigurării fluenţei şi siguranţei traficului, precum şi a reducerii nivelurilor de emisii poluante, cu avizul poliţiei rutiere; d) stabilesc reglementări referitoare la regimul de acces şi circulaţie, staţionare şi parcare pentru diferite categorii de vehicule, cu avizul poliţiei rutiere; e) iau măsuri pentru amenajarea de trotuare şi drumuri laterale pentru circulaţia pietonilor, vehiculelor cu tracţiune animală, a tractoarelor, de piste pentru biciclete, precum şi de benzi destinate exclusiv transportului public de persoane pe drumurile pe care le administrează, cu avizul poliţiei rutiere; f) înregistrează şi ţin evidenţa vehiculelor nesupuse înmatriculării; g) iau măsuri pentru ridicarea şi depozitarea, în spaţii special amenajate, a autovehiculelor, remorcilor, caroseriilor sau subansamblurilor acestora, devenite improprii din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice, abandonate sau părăsite pe domeniul public; h) iau măsuri pentru asigurarea spaţiului şi depozitării vehiculelor cu tracţiune animală, depistate circulând pe drumurile publice pe care le este interzis accesul; i) sprijină activităţile organizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi de Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru educaţia rutieră a elevilor. (2) Proiectele de sistematizare a localităţilor, de reglementare a circulaţiei, precum şi a drumurilor publice din interiorul şi din afara acestora, elaborate de autorităţile publice locale, vor fi avizate de şeful poliţiei rutiere a judeţului, municipiului Bucureşti sau, după caz, al poliţiei rutiere din Inspectoratul General al Poliţiei Române." 124.Articolul 114 va avea următorul cuprins: "Art. 114 (1) Ministerul Administraţiei şi Internelor şi autorităţile administraţiei publice locale iau măsuri pentru popularizarea regulilor de circulaţie în rândul tuturor persoanelor care folosesc drumurile publice şi în acest scop vor prevedea în planurile anuale fondurile necesare. (2) În unităţile de învăţământ preşcolar, primar şi gimnazial obligatoriu se desfăşoară cel puţin o oră de educaţie rutieră pe săptămână, pe parcursul anului şcolar. (3) Mass-media poate sprijini acţiunile Ministerului Administraţiei şi Internelor şi ale autorităţilor administraţiei publice locale în legătură cu popularizarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice. (4) Poliţia rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române se va implica în realizarea programelor de siguranţă rutieră, stabilite de Comisia Economică pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite." 125.După articolul 114 se introduce un nou articol, articolul 1141, cu următorul cuprins: "Art. 1141 Orele de educaţie rutieră din instituţiile de învăţământ preşcolar, primar şi gimnazial se desfăşoară potrivit programei aprobate prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I." 126.Articolul 115 se abrogă. 127.Articolul 116 va avea următorul cuprins: "Art. 116 În desfăşurarea activităţilor de prevenire a accidentelor rutiere, poliţia rutieră poate solicita sprijinul unor asociaţii profesionale şi al unor conducători de autovehicule, care consimt să participe voluntar la acestea, conform legii." 128.După articolul 116 se introduce un nou articol, articolul 1161, cu următorul cuprins: "Art. 1161 Anual se stabilesc fonduri din bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, destinate campaniilor şi activităţilor de educaţie rutieră." 129.Articolul 117 va avea următorul cuprins: "Art. 117 (1) Modelele indicatoarelor, marcajelor şi semnalelor luminoase, precum şi semnalele poliţiştilor rutieri sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă. (2) Anexa prevăzută la alin. (1) poate fi modificată şi completată prin hotărâre a Guvernului, pe baza modificărilor şi completărilor aduse convenţiilor şi acordurilor internaţionale în domeniu, la care România este parte." 130.La articolul 118, alineatul (1) va avea următorul cuprins: "Art. 118 (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică începând cu data de 1 februarie 2003. Pe aceeaşi dată se abrogă Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările ulterioare, republicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 49 din 28 iunie 1984, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentei ordonanţe de urgenţă." 131.După articolul 118 se introduc trei noi articole, articolele 119-121, cu următorul cuprins: "Art. 119 În termen de 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, Guvernul va emite hotărârea de modificare şi completare a Hotărârii Guvernului nr. 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, denumit regulament în cuprinsul prezentei ordonanţe de urgenţă, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. Art. 120 În termen de 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ministerele cu atribuţii în domeniul circulaţiei pe drumurile publice vor elabora, vor aproba şi vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, normele de aplicare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, după cum urmează: a) Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru prevederile art. 16 alin. (4), art. 23 alin. (10), art. 24 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (4); b) Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, pentru prevederile art. 40 alin. (4); c) Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru prevederile art. 9 alin. (2) şi ale art. 14 alin. (2); d) Ministerul Sănătăţii, pentru prevederile art. 22 alin. (2), art. 79 alin. (3), art. 80 alin. (1) şi ale art. 110 alin. (1) lit. a); e) Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, pentru prevederile art. 22 alin. (4) şi ale art. 22 alin. (6); f) Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru prevederile art. 23 alin. (5) şi (8); g) Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru prevederile art. 108 lit. f) şi g); h) Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru prevederile art. 1141. Art. 121 Anexa face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă." Art. II Prezenta lege intră în vigoare în termen de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. Art. III Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare. -****- Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR ADRIAN NĂSTASE p. PREŞEDINTELE SENATULUI, DORU IOAN TĂRĂCILĂ Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 246 din data de 20 martie 2006 |
||||||||||||||||
| < Precedent | Urmator > |
|---|




